Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Criza din/de lângă mine | Let’s go! #3

7 decembrie, 2023 @ 10:00 8 decembrie, 2023 @ 15:00

În cadrul acestui atelier participanții vor avea ocazia să conceapă „ipoteze artistice”, niște proiecții ale unor posibile lucrări de artă. Împreună vom reflecta asupra marilor crize ale omenirii dar mai ales asupra “micilor crize” personale și asupra momentelor critice din viața noastra, asupra efectelor pe care aceste le-au avut asupra noastră, dar mai ales a modului în care aceste crize ne influențează perspectiva asupra viitorului.


Atelierul va întinde pe o perioadă de 2 zile (8 ore) și se va adresa unui grup de 10-15 elevi de la liceu. Atelierul se va desfașura în atelierul personal (Str. Miron Costin Nr 2C, Atelierele UAP Arad)
In prima se vor studia diferite lucrări în care sunt descrise momente de cotitură ale omenirii, evenimente personale marcante și împreună vom face deconstrucția a maxim 2 lucrări și a subiectelor abordate de artiști. Apoi vom stabili ce înseamnă pentru fiecare în parte termenul de criză. Vom folosi și exemple din lucrările marilor artiști pentru avea o imagine de ansambu mai coerentă asupra artei contemporane și a modului în care este pusă problema de artiștii contemporani.
În cea de a doua zi vom crea niște mind-mapuri individuale unde vom pune accentul pe posibilele lucrări ce s-ar putea naște în urma acestor discuții și fiecare elev va crea un story board în care va descrie modul în care iși imagineaza viitorul omenirii peste 500 de ani și cum își imagineză că arată arta pentru oamenii din viitor. Fiecare elev îsi poate alege orice nisă din domeniul artistic și pe baza acestuia să creeze o lucrare ipotetică . Nu există limite în ceea ce privește posibilitățile de exprimare și elevii vor putea să își imagineze orice varintă tehnică, de la pictură, grafică, sculptura animație, film, sculptură chinetică, până la holograme, teleportare etc. Scopul atelierului este tocmai aceste exercițiu mental și crearea acestor lucrări ipotetice.

Diana Serghiuță este o artistă vizuală născută la Braşov în 1985, trăieşte şi lucrează în Arad, România. Este absolventă a Facultății de Arte Plastice și Design a Departamentului de Pictură. A obținut Masterul în 2010 și Doctoratul în 2016, în cadrul aceleiași catedre. În lucrările ei explorează teritoriul complex, fragil al psihicului uman, acestea sunt imagini ale unor experiențe complexe, transfigurate, undeva între real și ireal. Lucrările ei devin noi tărâmuri evocatoare, spații cu note personale puternice, narațiuni misterioase care așteaptă să fie dezvăluite. Elementele din traiectoria istoriei sale personale sunt plasate într-un context nou, într-o manieră feminină, contemporană.