Atelierul de scriere tematică și creativă de poezie contemporană se adresează liceenilor și studenților. Coordonatorul atelierului este Vasile Leac, poet, publicist și curator a numeroase proiecte culturale.

Participanții vor aborda teme legate de cultura digitală, de ecologie și viață personală, vor răspunde la întrebări specifice crizelor contemporane produse de suprautilizarea noilor tehnologii: Ce înseamnă să fii burn out în adolescență și cum se poate ieși din asta? Care ar fi soluțiile și ce metode se pot aplica în astfel de situații? Cum se iese din depresia generată de online și care sunt soluțiile pe termen mediu și scurt? Ce este autismul digital și cum poate fi evitat? Sunt întrebările principale la care se vor căuta răspunsuri pe toată durata evenimentului. Ei vor învăța tehnici de scriere tematică și de cercetare.

V. Leac
Poet și cercetător obscur al teritoriilor dispărute din geografia prezentului. A publicat mai multe volume de poeme la diverse edituri (Seymour: sonată pentru cornet de hârtie, 2005, 2006, 2013; Dicționar de vine, 2006, Lucian – un experiment, 2009; Toți sunt îngrijorați, 2010; Unchiul este încântat, 2013; M o n o i d e a l, 2018)

Coordonator al antologiilor de poezie tematică:
De ce pisicile n-au coadă, 2017; Hotel Cosmos – poezie românească SF, 2019;
Generația de aur, 2020; Perturbări în desfășurare O antologie a prezentului, 2021.

Membru fondator al grupării literare Celebrul animal şi al revistei Ca şi Cum.
În 2012, împreună cu Bianca Băilă, înființează la Timișoara MOI; coautor al evenimentelor așteptarea are ceva în comun cu gulerul ridicat al hainei cu care mergi la întâlnire și al ce poți vedea pînă unde ajungi.
Participă în cadrul platformei Spații în așteptare – 2013 cu proiectul Cuptorul din fabrica de zahăr.
Curator al evenimentului W.A.D. Arad, 2014;
Coautor al lungmetrajului eco-horror Bodrog, 2019.
Autor al mai multor filme de scurt metraj și video-poeme.

Întotdeauna mi-am dorit să scriu poeme pentru doi, trei astronauţi uşor distraţi, în
care abia mai pîlpîie viaţa; navighează, aşa, fără o destinaţie precisă. Vreau să-ţi
imaginezi surîsul astronautului stînd acolo, lîngă hublou, la o masă; sorbind din
băutură – oare ce-o fi bînd? După lectură să ai impresia că poemul se ridică (din
pagină) în vîrful picioarelor; te sărută pe obraz; apoi se îndepărtează în fugă; se
opreşte; se întoarce şi-ţi rîde în nas, ca un copil şmecher despre care ai impresia că ştie secretul fericirii.